Unde e?

IMAG0021M-a întrebat odată cineva, o persoană dealtfel întrutotul onorabilă și cu cel mai serios aer din lume, în timp ce stăteam la o masă pe malul mării, de unde îmi vine mie inspirația să scriu poezii.

Era să mă bufnească râsul.

Zic, doamnă, poezia nu se scrie, poezia se culege. S-a uitat la mine să vadă dacă cumva îmi băteam joc de ea sau nu. Se culege din aer, zic, așa cum culegi roșiile sau ardeii, cireșele sau merele de pe tulpinile lor. Poezia crește în aerul din jurul ființelor, rotundă și transparentă, ușoară și plutitoare ca baloanele de săpun.

Aerul e plin de poezie, zic!

Și ca să îi demonstrez, tocmai am prins una care se întâmpla să treacă nepăsătoare pe deasupra mării și, ținând-o în palmă, i-am arătat-o. A făcut ochii mari și zice, unde e, mă? Unde e?

 

Dă mai departe...Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+

Poezia ca film

Nu știu dacă era doar pură înfumurare, ca să le demonstrez părinților cât eram de studios și să îmi întrec colegii la școală, sau dacă încă de pe atunci cuvintele frumos potrivite începuseră să mă vrăjească, dar prin clasa a treia am învățat pe dinafara El Zorab al lui Coșbuc iar mai târziu Luceafărul lui Eminescu. Desigur, acum nu le mai știu, dar, multa vreme, copil fiind, le visam versurile noaptea ca pe un film.

Dă mai departe...Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+

Mendeleev personal

La unii oameni poezia este un element chimic de sine stătător care se găsește în tabloul unui Mendeleev personal și care intră în compoziția lumii mai mult decât siliciul sau azotul. Este un element care întreține viața și care deși nu arde, poate înroși inima și obrajii până la incandescență.

Dă mai departe...Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+